Constipația, o problemă după diversificarea bebelușului…

Constipația, o problemă după diversificarea bebelușului…

Ilustratie constipatie

Adaptarea aparatului digestiv la invazia de alimente poate înregistra blocaje. Asta era situația în care ne găseam noi după debutul diversificării (Prima linguriță cu hrană solidă a bebelușului. Emoții și reacții. și Trei întrebări și jumătate privind diversificarea bebelușului). Sonia mânca de zor, dar nu vedeam “căcuțul”. O problemă mică pentru omenire, dar cu amploare maximă pentru orice mămică.

În casa noastră s-a lansat și șlagărul “Unde e căcuțul? Unde l-ai ascuns?”, care a înregistrat o oarecare popularitate printre membrii familiei, fără rezultate imediate pentru Sonia însă…

Bebelușul nostru colecta mâncarea și nu îi mai dădea drumul! Ca orice mămică naturistă, voiam să evit tratamentele medicamentoase și să reglez problema apelând la soluții alternative.

Am strâns câteva sfaturi, care s-au transformat în “reguli de bază”:

  1. Bananele trebuie să fie coapte (coaja cu pete maro este indiciul că pot fi date fără probleme unui bebeluș cu constipație);
  2. Coaja fructelor ajută la purgație (mere, pere, prune, struguri);
  3. Amestecul de fructe trebuie fluidizat adaugând până la un pahar de apă în compoziția acestuia;
  4. Prunele, ananasul, perele, spanacul sunt alimente de bază în lupta împotriva constipației;
  5. Consumul de apă trebuie sporit în timpul zilei (cel puțin 120 – 130 de grame pe zi);
  6. Apa aleasă trebuie sa aibă o concentrație mare de magneziu.

În cazul nostru, regula numărul 6 a funcționat cel mai bine. Am identificat pe piață apa cu concentrația cea mai ridicată de magneziu și așa ne-am descurcat în toate situațiile. Între timp aparatul digestiv a început să își facă bine treaba, și când mai interveneau blocaje apa și magneziul ei erau la îndemână.

Hrana diversificată și laptele matern o făceau pe Sonia din ce în ce mai rotunjoară. La vârsta de 8 luni ajunsesem la un program destul de bine stabilit, de care eram mândră: dimineața la trezire alăptat, la ora 10 fructele, la prânz din nou alăptat, la ora 16 legumele, la ora 18 o scurtă repriză de lapte și apoi alăptatul de seară.

Bebe creștea!

 

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.

Cu drag,
Ana Lodroman

Avem nevoie de un kit de supraviețuire pentru femei! Și mai avem nevoie ca instituțiile să își vadă de treaba lor, pe care să o facă bine!

Avem nevoie de un kit de supraviețuire pentru femei! Și mai avem nevoie ca instituțiile să își vadă de treaba lor, pe care să o facă bine!

Ilustratie Alexandra

Eu locuiesc în Belgia, unde atunci când un individ suspect dă târcoale școlii, școala ne trimite o atenționare scrisă, pentru a fi vigilenți ca părinți. Am primit o astfel de scrisoare acum doi ani. Este drept că vorbim aici despre societatea belgiană, care a fost zguduită în profunzime de cazul Dutroux acum 23 de ani.

Eu cred că cei doi psihopați (Dutroux si Dincă) sunt comparabili, nu știu dacă societățile în care au apărut manifestă o forță comparabilă care să le ajute să evolueze, să repare și să salveze pe viitor.

Am înteles dintr-o declarație politică azi, a cuiva care a condus întregul sistem școlar în România (și asta nu doar pentru un mandat) că de vină de fapt sunt părinții fetei. Nu au învățat-o ce trebuia să știe! Să nu meargă cu ia-mă nene!

Țin să spun că în orașele și comunele din jurul  Buxelles-ului, tinerii merg adesea cu      ia-mă nene. Și asta chiar dacă există destule trenuri spre capitală, și chiar dacă există o cursă locală gratuită care are un orar generos. Tinerii fac asta pentru că ei nu au răbdare. Se grăbesc și nu poți să-i acuzi. Până la urmă toți ne grăbim, epuizați și veșnic pe fugă să ajungem seara cât mai repede acasă.

Personal iau adesea copiii ăștia și îi duc pe unde au nevoie, recunosc și pentru că îmi e teamă să nu încapă pe mâna vreunui nebun…

Ceea ce auzim astăzi din vârful piramidei educației naționale este: „Părinții sunt de vină!”. Nu direct, dar asta e ideea. Dacă se pleacă instituțional de la premisa asta, în România nu mai este nicio șansă…

Societatea românească  trece prin traume colective. Parcă numai prin traume. Tinerii din Colectiv, acum Alexandra și Luiza. Parcă ar fi nevoie de jertfa asta de trupuri tinere ca să înaintăm ca societate…

Sper să nu fie în zadar!

Am făcut o listă cu reguli de siguranță pe care le-am învățat de-a lungul vieții și pe care vreau să le transmit fetei mele (atașată mai jos). Mi-am făcut jobul de părinte și de blogger pe teme de parentaj.

Doamna A, dumneavoastră v-ați făcut temele?

Da, toți ne-am gândit că ar fi fost altfel dacă Alexandra și Luiza i-ar fi făcut o evaluare facială psihopatului și ceva în interior le-ar fi spus:  „Nu ești în siguranță! Nu urca! E periculos! Spune mulțumesc si închide ușa! Rămâi afară! O să mai vină cineva să te ia cu mașina, poate chiar o femeie!”

Totul ar fi arătat acum altfel!

Dar nu a fost așa. Alexandra și Luiza au avut ghinion. Și neșansa lor a continuat atunci când instituțiile statului s-au împiedicat în mentalități, incompetență și prostie și nu au reușit să le salveze.

Și eu m-am abătut de la reguli (și veți vedea în lista de mai jos). Până acum am avut noroc… Dar tot timpul am îndrăznit să sper că dacă ceva mi se va întâmpla, mai ales într-o țară UE, organizațional-instituțional mi se va sări în ajutor. M-am înșelat…

***

KIT DE SUPRAVIEȚUIRE PENTRU FATA MEA

 

Pentru fata mea la adolescență:

(sau ce am învățat ca femeie din experiență)

  • Nu mergi niciodată singură noaptea pe stradă. Dacă nu ai de ales, rămâi pe cât posibil pe străzi luminate.
  • Dacă simți că te urmărește cineva, rămâi în locuri publice.
  • Când te urci într-un taxi sau mergi cu ia-mă nene fă-i o evaluare facială șoferului înainte să urci. Folosește-ți intuiția! De multe ori funcționează al naibii de bine!
  • Urcă mereu în spate. Niciodată pe locul din dreapta al mașinii.

Din experiență spun că e o regulă bună: nu are cum să pună mâna pe tine, poți să ieși rapid din mașină în caz de ceva.

  • Dacă cineva se ia de tine pe stradă, nu intra în vorbă cu el. Treci mai departe. Nu e vorba de feminism aici. E vorba de supraviețuire. Trebuie să nu intri în conflict.

Hm! Recunosc, aici mai spun câte una dacă mai e lume pe stradă…

  • Dacă ești într-un tren și te găsești într-un compartiment gol, pleci de acolo și cauți un compartiment mai populat.
  • Nu intra cu un străin într-o clădire, cameră, spațiu închis oricât ar insista și orice ar spune.

Ce îi învăț pe copiii mei, pentru că îmi e teamă de pedofili

  • Nimeni nu are voie sa îi atingă în zonele intime.

Dacă cineva o face, trebuie sa îmi spună mie.

  • Să nu plece cu cineva necunoscut, nici dacă le oferă bomboane.
  • Dacă spun “mama sau tata sau bunica a zis…” – să întrebe care este codul și avem o parolă.

Pentru fata mea când va fi la job pentru a evita hărțuirea sexuală

(sau ce fac eu la serviciu)

  • Întotdeauna ușa șefului rămâne deschisa când intru în birou sau când el intră în biroul meu.

Spațiul în care lucrez se schimbă după metoo și încep să apară birouri de sticlă.

Pentru fata mea când va vrea sa meargă la demonstrații:

(sau ce am învățat când am luat gaze pe 10 august)

  • Că e bine sa îmi țin cât mai mult respirația.
  • Că pot ține un material textil la nas, ajută.
  • Că trebuie să fug spre zone deschise.

Nu cum am intrat pe o străduță mică și împreună cu alți disperați ca mine, de frică și gazați fiind am dărâmat un gard….

Pentru fata mea când va merge prin baruri și discoteci:

(sau ce am învățat în urma tragediei din Colectiv)

  • Când ești într-un spațiu închis, gândește-te conștient unde este cea mai apropiată ieșire.
  • De la prima scânteie, daca nu te pricepi să stingi tu focul, cel mai bine e să ieși.
  • Dacă focul se întețește, tine-ți respirația. O soluție este să avansezi pe genunchi, gazele toxice rămân sus.

Pentru fata mea dacă va merge în zone declarate periculoase

(sau ce am învățat în misiunile mele prin zone de conflict)

  • Dacă există o oră de consemn, trebuie respectată.
  • Daca asiști la o încăierare cu arme, pleci, nu caști gura, nu ești curios!
  • Mi s-a întâmplat în Teritoriile Palestiniene să îi văd pe unii luându-se la ceartă și în minutul 2 scoțând pistoalele. Am părăsit zona imediat. Fusesem instruiți să facem asta, ca să nu devenim victime colaterale.
  • Dacă ai un traseu de făcut, nu o iei pe scurtături, ci pe drumul indicat de agentul de securitate. Știe el ce știe!

M-am abătut de al aceasta regulă în Lagos, Nigeria… Nu a fost bine! Am dat peste un cartier în care nu puteam să ridicam capul de ce puteam să vedem în jur. Aveam cu noi un om cu armă. Dar nu ne simțeam în siguranță…

  • Daca ți se anulează zborul intern și ți se propune o altă linie aeriana, interesează-te să nu fie pe lista neagră.

Am făcut asta în Nigeria, am verificat compania și am luat alt zbor.

Am zburat cu avioane vechi în Congo (R.D. Congo), aici am riscat, dar nu aveam de ales…

Pentru fata mea când e risc de atac terorist

(sau ce am învățat după atacurile de la Bruxelles – locuim în Belgia)

Nu ai prea multe de făcut în fața unor astfel de atacuri…

Poți poate doar când iei trenul sau metroul să te urci din precauție în ultimul vagon.

Ce vreau să mai învăț?

Vreau să mai învăț cum să folosesc tehnologia actuală. Aplicații pe smartphone conectate la 112, urmărire GPS șamd.

***

Avem nevoie ca femei de un kit de supraviețuire. Mai avem doar să îl scriem negru pe alb. Îi invit cu mult drag pe părinți să contribuie. Pe șefii/șefele de instituții publice îi/le invit să își facă treaba!

 

***

 

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.

Cu drag,
Ana Lodroman

Prima linguriță cu hrană solidă a bebelușului. Emoții și reacții.

Prima linguriță cu hrană solidă a bebelușului. Emoții și reacții.

Ilustratie diversificare

Merg la doctor, cu o opinie formată despre diversificare (vezi și ”Trei întrebări și jumătate legate de diversificare”) și îi cer părerea. El se uită la Sonia pe toate părțile, își răsfoiește notițele lui și conchide: “Puteți începe cu un amestec de fructe. Nu pare un copil alergic și cred că va tolera foarte bine tot ce îi veți da. Începeți cu un amestec de fructe.”

A luat o hârtie, mi-a scris rețeta, a ștampilat-o și a notat data la care să îi dau bebelușului prima masă.

Am încredere în medicul pediatru, este un bărbat la cam 65 de ani și îmi place să mă gândesc ca unii dintre copiii pe care el i-a tratat au acum vârsta mea. Experiența lui îmi dă siguranță.

Studiez rețeta cu atenție și mă pregătesc temeinic pentru prima zi de hrană solidă. Cumpăr o farfurioară colorată și lingurițe de silicon (ca să nu îi rănească gingiile), aleg fructele coapte din gama bio.

Invidiez mămicile care pot merge la piețele din România și cumpăra fructe de sezon, proaspăt culese și care au mirosul și aroma pe care o știu din copilărie.

Din păcate în spațiul în care locuiesc chiar și gama bio din supermarketuri poate fi pusă ușor la îndoială pentru că fructele și legumele au perfecțiunea estetică, nu găsești picior de vierme prin ele, de miros și aromă, ce să mai zic!

Ca orice părinte din era digitală doresc să imortalizez momentul. Pregătesc aparatul, aranjez spațiul unde îi voi da prima linguriță, un întreg ceremonial. Citisem pe internet despre experiențele altor mămici și tătici care povesteau că totul poate fi un fiasco la nivel de reacție. Poți imortaliza un piciulică supărat pe prima linguriță.

Eram pregătită pentru asta!

Cu un festivism demn de importanța momentului prepar amestecul de fructe, plasez bebelușul în scăunelul de la căruț, pornim aparatul și Sonia primește prima linguriță. Toată familia așteaptă cu sufletul la gură reacția.

Ei bine, Sonia își schimonosește expresia feței în ceea ce demonstrează un dezgust total. Nu insist, totul se administrează progresiv în materie de diversificare, inclusiv cantitățile.

Sonia a mâncat 4 lingurițe a doua zi, 8 lingurițe în a treia zi, 11 lingurițe în a patra zi și ulterior un castronel întreg. Îi plăceau fructele, aproape în fiecare zi îi dădeam un fruct nou, iar Sonia era încântată.

După două săptămâni trecem și la legume.

Spre uimirea mea, Sonia a mâncat fără probleme și legumele. Brocoli, păstârnac, păstăi, cartofi, spanac – toate erau acceptate cu plăcere. După alte doua săptămâni am introdus o jumătate de gălbenuș de ou și apoi câte un pic de carne (pui, vită sau pește alb).

Ei bine, cum lucrurile nu sunt întotdeauna simple și cum nu ne-am confruntat cu alergii, a trebuit să avem o problemă, iar despre asta voi povesti în episodul următor.

***

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.

Cu drag,
Ana Lodroman

Trei întrebări și jumătate privind diversificarea bebelușului

Trei întrebări și jumătate privind diversificarea bebelușului

Foto diversificare

Nu mi-am pus niciodată problema atât de serios față de alimentație așa cum mi-o pun acum de când sunt mămică. Iar când am început să iau în calcul momentul diversificării bebelușului am întors chestiunea pe toate fețele, cum facem de altfel toate mamele cu fiecare moment ce ni se pare esențial în creșterea celui mic.

Așa am făcut cu alăptarea, cu suzeta, cu colicile, cu somnul bebelușului, cu hainele lui… Dar să nu mai pierdem vremea și să plonjăm în zona semnelor de întrebare:

1. Când începem diversificarea?

În zilele noastre recomandarea este să facem asta la 6 luni. La această vârstă bebelușul își poate ține corpul într-o poziție cât de cât fermă, ce îi poate permite ingurgitarea. În plus, sistemul lui digestiv este mai evoluat și pregătit pentru această etapă.

Printre sfaturile din bătrâni am găsit că un semnal pe care bebelușul îl dă că este gata pentru hrană solidă este când acesta se uită la părinții săi cum mănâncă, trage cu ochiul la mâncare sau chiar întinde mâna după câte o bucățică.

Decizia de a începe diversificarea se ia împreună cu medicul, în funcție de sensibilitățile copilului.

În cazul Soniei am început într-a șasea lună. Ea studia deja mișcările noastre în timp ce mâncam, se uita cu atenție la cum bem apă și la ce alegem din farfurie. În plus simțeam că mă seca de toate resursele de lapte pe care puteam să le produc, era în plină dezvoltare și corpul ei părea că cere mai multă alimentație.

2. Cu ce începem?

Sunt trei variante mari și late: fie cu fructe, fie cu legume, fie cu cereale.

Eu cred că aici discernământul mamei este important, sub îndrumarea atentă a medicului.

Personal am exclus din start varianta cerealelor, pentru simplul motiv că le-am încadrat la hrană procesată.

Am vrut să încep cu un produs în stare pură, cules din natură, cu un fruct sau o legumă. Aici am oscilat destul de mult.

2 și 1/2. Fructe sau legume? Cum este mai bine?

O teorie spune ca este mai bine sa începi cu legumele pentru că dacă începi cu fructele, bebelușul va îndrăgi gustul lor dulce și nu va aprecia apoi deloc legumele.

Pe de altă parte, am găsit într-un alt articol argumentul că, indiferent cu ce vei începe, bebelușul va prefera oricum fructele pentru că sunt mai dulci. Așa că m-am liniștit!

3. Începem cu un singur fruct/o singură legumă sau cu un amestec?

Se recomandă un debut cu un singur fruct sau o singură legumă, iar la două, trei zile alternarea cu un alt fruct sau legumă și tot așa.

Motivul pentru fructul unic sau leguma solitară este descoperirea posibilelor alergii.

Dacă dai copilului un amestec și are o reacție alergică nu poți identifica ușor la ce a avut alergie.

Leguma campioana pentru începuturi este morcovul, sucul de morcovi fiind administrat de la vârstă mică celor care nu tolerează niciun fel de lapte.

***

Despre cum am trăit noi primele episoade de diversificare în postarea următoare.

 

***

 

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.

Cu drag,
Ana Lodroman

Despre recuperarea perineală după naștere. Absolut necesară, adesea uitată.

Despre recuperarea perineală după naștere. Absolut necesară, adesea uitată.

FOTO BLOG

La controlul medical pe care îl fac la o lună după naștere mi se recomandă să încep cursurile de educație perineală. În Belgia, kinetoterapeutul sprijină pacienta în pregătirea nașterii, în derularea travaliului, dar și în perioada post-natală, prin ceea ce ține de refacerea perineului.

Perineul, acest mușchi ascuns și aproape necunoscut este extrem de solicitat în perioada sarcinii și este traumatizat în momentul nașterii vaginale.

Primesc un orar de participare la câteva cursuri individuale și alte câteva colective. Obiectivul este unul singur: refacerea perineului.

Pentru că nu pot aranja lucrurile altfel, la primul curs individual mă prezint cu Sonia. Am prima experiență de condus mașina cu bebelușul în spate și mă bucur să observ că atenția distributivă îmi funcționează și că mă pot concentra la trafic în pofida scâncetelor și câteodată a țipetelor din spate.

Sonia la un moment dat dă semne de iritație maximă așa că mă opresc și alăptez pe banda de rezervă a autostrăzii. Îndatoririle mamei sunt greu de evitat, concluzionez, în timp ce alăptez liniștită.

Ajunsă în cabinetul kinetoterapeutei remarc zecile de poze cu bebeluși, dintre care foarte mulți gemeni, la nașterea cărora aceasta a contribuit cu succes. Kinetoterapeuta, o doamnă în vârstă, distinsă, apare îmbrăcată într-o ținută impecabilă, în care fiecare detaliu părea studiat și asortat cu precizie.

Începem ședința.

Se înarmează cu ceva ce îmi pare un microfon de plastic, îl sterilizează și apoi îl conectează la un aparat care arată ca un radio mai vechi, cu butoane ce pot fi sucite într-o parte sau în alta.

Realizez imediat că “microfonul” era destinat să îmi verifice perineul. Într-adevăr aflu că urma să introducă acest receptor în vagin, iar eu trebuia sa-l strâng cât puteam de tare. Fac asta la semnalul ei, iar aparatul măsoară forța a ceea ce a mai rămas din perineul meu.

Mai nimic! Trag de mine. Cotele rămân joase! Mă gândesc cu regret că antrenorii de la sala de fitness nu au auzit încă de acest mușchi și nici prin cap nu le trece să îl antreneze! Aș fi fost mult mai performantă acum, îmi spun în gând, relaxată că am găsit vinovații pentru lipsa mea de forță perineală.

– Exercițiile repetate de contractare și relaxare îți vor întări perineul, nu te speria! îmi spune terapeuta.

În timp ce fac exercițiul, eleganta doamnă îmi spune cât este de important să respect acest mușchi și cât îmi pot spori calitatea vieții la bătrânețe dacă îl voi exersa permanent.

Nu pot să nu remarc tonul vocii ei care denotă siguranță de sine, dar și mândria profesiei. Întreaga ei persoană emana bucuria de a fi femeie și de a-și asuma cu înțelepciune atributele feminității și ale vârstei.

O privesc fascinată și îmi propun, probabil ca multe alte femei aflate în prezența ei, să împrumut ceva din farmecul ei și să îl duc cu mine până la bătrânețe.

Între timp Sonia se trezește și începe să se agite. Sfârșesc ora de antrenament perineal cu bebelușul la sân.

Primesc ca temă pentru acasă acest exercițiu de contractare a perineului timp de 10 secunde de 10 ori consecutiv de fiecare dată când merg la toaletă. Sunt sfătuită să fac acest exercițiu toată viața, dacă vreau să am o bătrânețe frumoasă, fără stresul incontinenței urinare cu care ne putem alege după o viață presărată cu nașteri.

Tot acum învăț că ar trebui să îmi contracts perineul înainte de a ridica o greutate, înainte de a strănuta sau de a tuși, înainte de a-mi sufla nasul.

Cursurile colective se dovedesc a fi ore de gimnastica ușoară în care facem exerciții pentru diverși mușchi abdominali, dar nu uităm să contractăm tot timpul perineul.

Mă uit în jurul meu și observ diversele anatomii ale burților golite. Privesc cu invidie abdomenele aproape retrase și mă consolez privind burți care au încă rotunjimea sarcinii. Evaluez că sunt pe undeva pe la mijloc în tot acest proces de ștergere a urmelor gravidității.

Voi slăbi la un moment dat, îmi spun. Așa s-a și întâmplat (vezi Am născut. Alăptez. Când și cum slăbesc?).

***

Pentru a afla mai multe despre recuperarea perineală în România vă recomand să vizitați www.programsamas.ro .

***

 

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.

Cu drag,
Ana Lodroman

Bebelușul are șase luni. Stă deja în funduleț?

Bebelușul are șase luni. Stă deja în funduleț?

Sedere fundulet

Vârsta de 6 luni este o piatră de hotar importantă. “Bebelușul începe să stea în funduleț!” mă asigura toata lumea, iar eu văzând evoluția Soniei mă întrebam când exact și mai ales cum se va întâmpla asta.

Oare mușchii spatelui se vor întări brusc și copilul va începe să observe curios lumea de pe o poziție dreaptă, înfipt între perne, doritor parcă să mai marcheze un pas important în evoluția sa ca ființă bipedă?

La 6 luni Sonia nu stătea în funduleț și nu știam dacă asta ar trebui să mă îngrijoreze… Se învârtea de pe o parte pe alta, se târa un pic, dar nici vorbă să facă saltul pe care eu îl așteptam. Nici în căruț nu părea prea interesată de această poziție.

Prietene și mămici de pe diverse platforme de internet anunțau cu mândrie cum bebelușul lor privea acum lumea dintr-un alt unghi și din poziția mult dorită.

Recunosc că m-am cam frustrat… Nu puteam să mă fălesc și eu cu o asemenea realizare!… Oare când aveam să intrăm în rândul lumii?

În cabinetul pediatrului am zărit o planșă în care era desenat un bebeluș în diferite faze ale evoluției către mult așteptata ședere în funduleț. Văzându-mă interesată de planșă, doctorul mă anunță că abia la vârsta de noua luni un bebeluș are o poziție șezând corectă, stabilă și independentă. Până atunci voi fi martora unei perioade de tranziție.

Așa a și fost! Treptat și aproape insesizabil, la vârsta de nouă luni, Sonia a atins acest piatră de hotar. Tot atunci a ajuns și la performanța patrulării prin toată casa de-a bușilea, eveniment ce a adus în discuție achiziționarea de încălțăminte adecvată (vezi Hai să cumpărăm pantofiori și hăinuțe!).

*** 

Bebelușul stă în funduleț! Dar nu neapărat la șase luni. Frazele acestea scurte cu ce trebuie să facă un copil la o vârstă sau alta și dezamăgirea sau îngrijorarea părinților dacă el nu atinge un obiectiv fac parte din șirul inerent de evenimente și sentimente de care ne ciocnim și pe care le experimentăm în îngrijirea copilului modern.

În cazul șederii în funduleț, ca și în multe alte cazuri aceste pietre de hotar trebuie privite doar ca un simplu reper. De altfel nimic nu se întâmplă brusc în evoluția unui copil, există tot timpul semnale, încercări, eșecuri, reușită. Poate trebuie să ne gândim că cei mai mulți încep sa facă una sau alta gradual, între doua repere de timp.

Mersul, diversificarea, vorbitul, îmbrăcatul autonom, cititul, socotitul sunt procese care durează, iar mămicile au nevoie de răbdare și adesea de o bună doză de detașare față de cele care aleg să anunțe (câteodată cu surle și cu trâmbițe) precocitatea copiilor lor.

Ziua internaţională de toleranţă zero faţă de mutilarea genitală a femeilor

Ziua internaţională de toleranţă zero faţă de mutilarea genitală a femeilor

Pe 6 februarie este ziua internațională de toleranță zero față de mutilarea genitală a femeilor, de aceea  postez aici un articol pe care l-am scris acum ceva vreme despre realitățile crude cu care se confruntă femeile dintr-o altă lume, o lume care este însă contemporană cu noi. Găsiți articolul aici: O femeie în Freetown.

Mai multe detalii despre ziua internaţională de toleranţă zero faţă de mutilarea genitală a femeilor gășiți pe site-urile UNCUT și ONU .

***

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut această postare vă invit să dați un like mai jos.

Dacă doriți să urmăriți articolele mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.

Cu drag,
Ana Lodroman

 

***

Un pachet de mărțișoare gratuite pentru cititoarele blogului Etrangère Mère

0m 0s
Ștefa Stroe este ilustratoarea blogului Etrangère Mère și o artistă care creează mărțișoare de un farmec aparte. În fiecare an o puteți găsi pe Ștefa la Târgul Mărțișorului de la Muzeul Țăranului Român. Anul acesta Târgul are loc în perioada 27 februarie – 3 martie 2019. Mai multe informații găsiți aici. Anul trecut mărțișoarele familiei Stroe au fost considerate a fi printre cele mai frumoase de la Târg. Mai mult decât atât, tot anul trecut, Codruța Kovesi a purtat un mărțișor cu un simbol al justiției realizat de ilustratoarea blogului Etrangère Mère. Pe Ștefa o mai găsiți si pe pagina ei de Facebook, unde îi puteți urmări creațiile. Vă invit cu drag să participați la tombolă în perioada 2 – 15 februarie! Se pot înscrie la tombolă mămicile din România și Belgia. Mărțișoarele sunt cele din imaginea de mai jos și vor fi decorate cu tradiționalul fir împletit cu alb și roșu, dar pot fi purtate și ca broșe. _________________________________________ Câștigătorul tombolei este domnul George Tauntaru. Felicitări! Mulțumesc tuturor pentru participare.

This contest is no longer accepting entries.

 

 

Hăinuțele bebelușului: sfaturi pentru mămicile aflate la cumpărături

Hăinuțele bebelușului: sfaturi pentru mămicile aflate la cumpărături

Hainute 2

Am simțit multă liniște și bucurie când am ales primele hăinuțe pentru copiii mei. M-am orientat intuitiv în funcție de materiale, mărimi și culori. Le-am ales cu dragoste și încântare, dar fără pic de experiență sau discuții prealabile.

Cu timpul, așa cum am învățat și despre încălțăminte, am descoperit și în cazul hainelor detalii care merită luate în seamă atunci când facem primele cumpărături pentru bebeluș:

Care este mărimea potrivită pentru bebelușul din burtică?

Găsim hăinuțe de la mărimea de 48 de cm la 54 de cm pentru nou-născuți. Aș recomanda hăinuțe de la mărimea 52 in sus. Chiar daca bebelușul va măsura mai puțin, el va sta confortabil în hainele mai mari.  În plus, va crește rapid câțiva centimetri.

E nevoie la naștere de hăinuțe călduroase?

Bebelușul trece de la temperatura foarte ridicată din burtică la temperatura camerei, iar diferența este considerabilă. În spitalul unde am născut erau recomandate hăinuțele flaușate.

Bebelușul se va putea adapta cu ușurință la schimbările de temperatura la câteva zile de la venirea sa pe lume.

Care este ritmul de creștere al bebelușului si câte haine cumpărăm?

Primul rând de hăinuțe, cel de la naștere, îi va fi bun micuțului cam două, maxim trei săptămâni.

Următorul set de haine îi va fi bun cam până spre sfârșitul lunii a doua sau jumătatea lunii  a treia, depinde bineînțeles de ritmul fiecăruia.

Având în vedere ritmul de creștere ar fi recomandabil să nu cumpărăm multe haine pentru primele trei luni. În plus, bebelușul va primi multe cadouri de la rude și prieteni, așa că o parte din garderobă este asigurată!

Ce croială alegem?

 Pentru bebelușii de până într-o lună este foarte util ca hainele să se încheie în față. Asta face ca schimbarea bebelușului să fie mai puțin chinuitoare atât pentru mămica ezitantă cât și pentru bebelușul care nu își ține bine capul.

Body-urile parte peste parte sunt ideale în această perioadă. Cele care se trag pe cap pot fi folosite începând din luna a doua, când bebelușul este mai robust, iar mămica și-a mai depășit temerile.

Hăinuțele încheiate în spate sunt excelente începând cu luna a treia sau a patra, când bebelușul stă pe burtă și își poate ridica din ce în ce mai bine capul.

Până în luna a șasea este important să existe un acces rapid și lejer la scutec/pampers. Numărul scutecelor schimbate pe zi este destul de mare și evităm astfel necăjirea inutilă a bebelușului.

***

Alegerea de hăinuțe pentru bebelușul nenăscut, pentru bebelușul care crește cu o rapiditate uimitoare și mai apoi pentru copilașul care începe încet, încet să meargă, să alerge, să se trântească pe jos, să se păteze cu mâncare…este una dintre îndeletnicirile frumoase ale maternității. Se deprinde repede și lasă amintiri plăcute!

 

Un pachet de mărțișoare gratuite pentru cititoarele blogului Etrangère Mère

0m 0s
Ștefa Stroe este ilustratoarea blogului Etrangère Mère și o artistă care creează mărțișoare de un farmec aparte. În fiecare an o puteți găsi pe Ștefa la Târgul Mărțișorului de la Muzeul Țăranului Român. Anul acesta Târgul are loc în perioada 27 februarie – 3 martie 2019. Mai multe informații găsiți aici. Anul trecut mărțișoarele familiei Stroe au fost considerate a fi printre cele mai frumoase de la Târg. Mai mult decât atât, tot anul trecut, Codruța Kovesi a purtat un mărțișor cu un simbol al justiției realizat de ilustratoarea blogului Etrangère Mère. Pe Ștefa o mai găsiți si pe pagina ei de Facebook, unde îi puteți urmări creațiile. Vă invit cu drag să participați la tombolă în perioada 2 – 15 februarie! Se pot înscrie la tombolă mămicile din România și Belgia. Mărțișoarele sunt cele din imaginea de mai jos și vor fi decorate cu tradiționalul fir împletit cu alb și roșu, dar pot fi purtate și ca broșe. _________________________________________ Câștigătorul tombolei este domnul George Tauntaru. Felicitări! Mulțumesc tuturor pentru participare.

This contest is no longer accepting entries.

 

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.

Cu drag,
Ana Lodroman

Hai să cumpărăm pantofiori și hăinuțe!

Hai să cumpărăm pantofiori și hăinuțe!

 

img_7828-1

Partea I: Pantofii celui mic – 8 recomandări de la o mamă care a pățit destule!

Sunt una dintre mămicile fashioniste! Îmi plac hainele și da, am fost crescută de o mamă care la rândul ei a fost preocupată de modă (atât cât se putea la vremea ei, în perioada comunistă). Noi, mămicile fashioniste de azi, avem o problemă diferită acum față de mamele noastre: dificultatea alegerii dintr-o puzderie nesfârșită de produse, unele de calitate, altele mai puțin.

Cu experiența dobândită ca mămică, vreau să vin cu câteva sfaturi orientative pentru cititoarele acestui blog.

Să începem așadar cu pantofiorii:

1. Respectă calitatea materialului

Inutil de spus că este preferabilă încălțămintea din piele. Dacă este din material textil, trebuie să privilegiem bumbacul sau lâna.

2. Nu fii tentată de cantitate

Am găsit la un moment dat un magazin cu o încălțăminte superbă la niște prețuri de vis! Cu lăcomie am selectat dintr-un foc trei perechi de pantofi doar cu un număr mai mare decât purta Sonia la momentul respectiv. Am ieșit din magazin plină de încântare și absolut convinsă că am făcut o afacere bună.

Peste o lună entuziasmul meu se transformase în dezamăgire și nu puteam să mă gândesc la colecția de pantofiori fără să oftez adânc!

Derularea evenimentelor a fost următoarea: Sonia a ajuns la numărul respectiv (21) într-o săptămână și a purtat acest număr fix 3 săptămâni! Abia a reușit să încalțe două dintre perechi, iar pe a treia i-am dat-o să o poarte prin casă, atunci când era aproape să îi rămână mică. Asta doar ca să mă asigur că a fost purtată!…

Trebuie să mă înțelegeți, era vorba despre o pereche superbă de balerini albi din bumbac, brodați cu flori albe, care se înlănțuiau elegant pe toată suprafața pantofului. Materialul era cusut mărunt pe o talpă delicată și ea tot de culoarea fulgilor de nea!

Iar Sonia a purtat acești conduri desprinși din basme prin bucătăria noastră, în timp ce trăgea de toate jucăriile pe care le găsea în cale, iar eu bombăneam diverse în legătură cu simțul meu afacerist.

3. Nu cumpăra toamna pentru primăvara următoare

O ispită greu de stăvilit! Tentația apare atunci când găsim ceva ce ne place mult. Ei bine, putem risca să nu obținem altceva decât irosirea unor sume de bani pe proiecții eronate.

Nu vom putea aprecia niciodată corect cam ce număr va purta la un anumit moment copilul și mai ales în ce anotimp se va întâmpla asta.

Poate motanul încălțat își permitea să poarte cizme în orice moment al anului, dar dacă ieșim din poveste ne dăm seama că trebuie să purtăm sandale vara, pantofi primăvara și toamna și cizme iarna…

Am căzut și în acest păcat și am cumpărat vara încălțăminte pentru toamna ce urma să vină. Când frunzele au început să cadă, pantofii erau încă mari. A venit iarna și încălțările nu se mai potriveau cu gerul și zăpada. În primăvara ce a urmat piciorul a crescut și pantofii deja nu mai erau buni.

Când mi-am dat seama că nu va ajunge să îi poarte pe afară, am pus-o pe Sonia să îi poarte prin casă, prin bucătăria noastră, în timp ce trăgea de toate jucăriile pe care le găsea în cale iar eu bombăneam diverse în legătură cu simțul meu afacerist.

4. Mergi cu copilul la cumpărături

Am crezut că pot merge la cumpărături fără Sonia, fără cărucior, doar eu, cu mâinile libere și gata să port pungile de cumpărături. Am măsurat piciorul, am luat un contur de talpă de la un pantof de-al ei și am plecat la vânătoare.

Nu m-am gândit că Sonia are un picior bombat și că nu toate modelele îi vin bine în înălțime!

Ce noroc că pantofii pot fi returnați în cele mai multe dintre magazine!…

5. Talpa trebuie să fie flexibilă

Condiție foarte importantă, mai ales în perioada în care copilul merge de-a bușilea și își flexează mult piciorul, mai ales în încercările de a practica mersul biped. Am luat la un moment dat o pereche rigidă, niște pantofi albi cu un vârf de culoarea fisticului, închiși cu o baretă clasică. Mă gândeam că aș putea să îi asortez la câteva rochițe, cu care să meargă la aniversările piticilor-prieteni.

Cu o talpă rigidă riscul pentru un copil care abia deprinde mersul este să se împiedice și să cadă des.

6. Glezna trebuie să fie susținută

Este un sfat din bătrâni, primit de la bunica și de la străbunica. Nimic mai adevărat! De fapt producătorii de încălțăminte caută, în general, să respecte aceasta caracteristică, cele mai multe modele existente pe piață sunt înalte, cu o baretă în partea de sus a labei piciorului, sau cu șireturi ce merg până mai sus de gleznă.

Din nou se caută stabilitatea piciorului copilului mic, în plin proces de învățare a mersului.

7. Pantoful trebuie să aibă un centimetru în plus în vârf

Sunt unele firme care fabrică pantofi pentru copii și care notează aceasta recomandare pe etichetă. O prietenă mi-a spus că la creșă i s-a subliniat cât de important este acest aspect. De fapt, piciorul copilului crește, câteodată foarte rapid, iar copilul nu știe să spună că îl strânge.

Un centimetru în plus asigură piciorului confortul necesar și îi dă o rezervă de creștere. Dacă nu putem palpa în vârf respectivul centimetru, o manieră alternativă este să împingem puțin piciorul copilului spre vârful pantofului. În dreptul călcâiului ar trebui să apară astfel un spațiu în care să poți băga degetul.

Riscurile unui pantof prea strâmt sunt rănirea degetelor sau chiar căderea unghiilor.

8. Alege culori neutre

Este o condiție estetică importantă, mai ales în cazul fetițelor cu rochițe de diverse culori, care cer, spre asortare, pantofi eleganți, ce reflectă gustul mamelor și pregătesc micile domnițe pentru cochetărie.

Întrucât o pereche de pantofiori de calitate poate să coste o mică avere,  putem alege să legăm cromatic un pantof alb, gri deschis sau bej la toate combinațiile de culori pe care le poate avea o rochiță. Dar aici nu vreau să insist prea mult! De gustibus!

***

Ca să concluzionez, nu pot spune decât atât: protejarea piciorușelor lor merită toată bătaia noastră de cap!

Spor la cumpărături și ne regăsim cu bine peste două săptămâni când voi adăuga pe blog un articol despre hăinuțe!

***

PS: Dacă aveți și alte sfaturi, vă invit să le adăugați în secțiunea comentarii de mai jos pentru mămicile care urmăresc blogul. Vă mulțumesc!

 

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.

Cu drag,
Ana Lodroman

Cum adormim bebelușul?

Cum adormim bebelușul?

Legănat

Metoda de adormire pe care am folosit-o a fost tradiționalul legănat pe picioare. Mi s-a părut inițial o metodă învechită și am încercat să găsesc alternative, dar nu am identificat niciuna care să meargă în cazul nostru.

Sonia avea un sistem nervos foarte alert în timpul zilei, iar seara avea crize de plâns ce se defineau ca “oboseala de la sfârșitul zilei”. Între stări de maximă energie ziua și colaps nervos seara nu prea știam cum să mă descurc, câteodată aveam impresia că bebelușul nu va mai adormi niciodată!

Legănatul pe picioare, așa cum făcea bunica (mi-o și aduc aminte cum îl legăna pe fratele meu mai mic) a funcționat. Nu numai că reușeam să o adorm pe Sonia în maxim 20 de minute, dar am putut să îi fac un program de somn, care până la vârsta de 1 an a constat în două reprize, una dimineața, de aproximativ o oră și una după-amiaza de maxim 2 ore.

Acest program de somn se încadra perfect cu mesele de peste zi, iar la vârsta de 9 luni aveam senzația că am un bebeluș model, cu o singură excepție bineînțeles! Sonia nu reușea să lege ciclurile de somn și după 40 de minute se trezea alarmată. Trebuia să fim în apropiere și să o liniștim, după care de cele mai multe ori adormea la loc.

Discutând cu prietene care aveau bebeluși, am aflat că această metodă nu este chiar la modă. Fiecare dintre ele prefera să facă altceva ca să adoarmă bebelușul – varianta era fie la sân, fie legănat în brațe. Recunosc că niciuna nu mi-a recomandat metodata „cry it out” (vezi Bebelușul și asumarea singurătății (sau de ce nu sunt de acord cu metoda cry it out) ).

Legănatul nu pare să fie o metodă atractivă pentru generația noastră de părinți.

Se poate pune într-adevăr problema renunțării la el atunci când copilul crește. Mă și vedeam cu Sonia dependentă de acest obicei. Mi-o imaginam cum îmi cere pe la 4 ani să o legăn pentru că altfel nu adoarme.

Am găsit momentul prielnic să o fac să renunțe după ce a împlinit un an, când a trecut de la două reprize de somn pe zi la una singură.

Întrucât începuse să adoarmă foarte greu dimineața, am decis ca era timpul să schimbăm programul, așa că la ora prânzului adormea epuizată imediat ce o puneam în pat. Seara am stabilit un ritual de culcare, în care se juca în pat până ce își consuma toată energia.

Câteodată dura și câte o oră, dar mă înarmam cu răbdare, un termen care începe să aibă o altă conotație atunci când ești mămică. Încetul cu încetul, această oră de joacă sub ochii mei a devenit “momentul nostru”.

La al doilea bebeluș am folosit tot metoda legănatului pe picioare. Iar el a îndrăgit-o atât de mult încât a tot cerut să fie legănat până pe la 3 ani. Nu regret că am folosit metoda și nici nu am remarcat efecte secundare generate de ea. Aș putea spune chiar că o recomand. O tradiție din bătrâni, utilă pentru bebelușii noștri.

 

 

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.

Cu drag,
Ana Lodroman