Cu sau fără suzetă? Aceasta este întrebarea!

Cu sau fără suzetă? Aceasta este întrebarea!

Suzeta SNIP

Primisem cadou la spital o suzetă drăguță pe care scria “mama” și care părea să fie un simbol al trecerii berzei pe la casa noastră.

Nu îmi pusesem înainte de naștere problema introducerii suzetei și nici nu prea știam dacă e utilă sau nu. Generația cu experiență, respectiv bunicile aflate prin preajmă, susținea ideea suzetei, ca obiect salvator în perioadele de neliniște ale copilului.

În consecință, în perioada noastră de indecizie ca părinți de doar câteva zile, bunicile își scoteau suzetele dosite prin buzunare pentru a pune dop guriței nu prea gălăgioase a bebelușului. Sonia însă o împingea cu limba și suzeta făcea o curbă amuzantă în aer, ca și cum ar fi fost purtată de o fântână arteziană invizibilă.

Încăpățânarea bebelușului de a nu accepta suzeta m-a făcut să îmi pun întrebarea vizavi de necesitatea ei.

A avea sau a nu avea suzetă?

Mi-au trecut imediat prin minte imaginile copiilor de 2-3 ani pe care îi remarcasem adesea pe stradă, la supermarket, în trenuri, metrouri sau autobuze cu o suzetă rotundă, de o mărime ce mi se părea adaptată vârstei lor (probabil producătorii au sesizat imediat cererea pe piață și au creat suzetele adecvate), pe care o scot din gură ca să vorbească, să bea apă sau să mănânce.

Se încadrează oare în limitele “normalității” o astfel de imagine?

Este acceptabil să ai un copil care la 3 ani folosește încă suzeta? Mă proiectez de acum în 3 ani și mă gândesc că voi avea poate dificultăți să îl dezvăț și poate îmi va fi și mai greu atunci când în jur poate găsi exemple de copii care încă folosesc acest plastic modelat într-o formă atrăgătoare.

Acesta este primul gând care îmi vine în minte și îmi dau seama că eu și suzeta nu debutăm cu o relație de prietenie. Mai am însă timp până se va dezvolta dependența de care îmi este atât de teamă așa că încerc să găsesc argumentele pro și contra suzetei.

Penelope Leach, în cartea sa The Essential First Year. What babies need parents to know, nu se manifestă pro sau contra suzetei, ci enumeră cu diplomație argumentele care sunt în favoarea și defavoarea acesteia și pe care le citez mai jos:

Avantaje:

✔ suzeta îl ajută pe bebeluș să adoarmă mai ușor, îl liniștește atunci când este iritat,
✔ când doarme cu suzeta în gură, dacă un zgomot îl deranjează, nu se trezește ci va începe să sugă suzeta,
✔ dacă suge suzeta, nu își va suge degetul.

Dezavantaje:

✗ dependența de suzetă poate fi dificil de înlăturat,
✗ bebelușul va avea dificultăți în a adormi fără suzetă, iar dacă îi va cădea din gura în timp ce doarme, se va trezi la orice mișcare și o va cere prin plânset înapoi,
✗ folosirea excesivă a suzetei în timpul zilei îi va limita dorința de explorare, jucatul cu limba și emiterea de noi sunete,
✗ nu este igienică, folosirea degetului este însă mai igienica,
✗ părinții pot fi tentați să îi oprească orice protest cu ajutorul suzetei, în loc sa cerceteze care sunt cauzele plânsetului.

Notez mental că din punct de vedere cantitativ argumentele care sunt împotrivă sunt mai numeroase. Iată un temei pe baza căruia aș putea lua o decizie. Regăsesc argumentul meu privind tendința părinților de a alege calea ușoară de calmare a copilului. Cel care înclină balanța fiind însă pentru mine din nou cel privind dependența.

Françoise Dolto (psihanalist foarte apreciat în spațiul francofon), în cartea Ce să le spunem copiilor când sunt foarte mici, când sunt triști, când sunt bolnavi, când se bucură, este tranșantă și se declară fără echivoc împotriva suzetei. Ea consideră că folosirea suzetei satisface o dorință orală prin faptul că i se creează copilului iluzia că suge. În felul acesta, adaugă ea, părinții au liniște, știut fiind faptul că, în general, părinții se simt deranjați atunci când copilul plânge. De cele mai multe ori, aceștia nu au timp să îi vorbească copilului și atunci el este împiedicat să își exprime suferința, dându-i-se iluzia că este la sân.

Nu este un lucru bun deoarece astfel copilul este împiedicat să caute singur o soluție. Aceasta poate fi chiar și aceea de a-și suge degetul mare, e însăși o variantă pe care a găsit-o el însuși!

Pentru a-și întări argumentația, Françoise Dolto adaugă exemplul lui Einstein, care dădea impresia unui copil retardat pentru că și-a supt degetul pană la unsprezece ani. Profesorii lui spuneau: “Nu o să fie nimic de capul lui, sărăcuțul”. Ori, “sărăcuțul” își sugea degetul și medita tot timpul, căci meditația este stimulată de suptul degetului. Și a tot meditat pană când a ajuns un fizician fără asemănare, conchide Dolto, cu un ton serios, dar și cu un fin umor implicit.

***

În ciuda încercărilor bunicilor și ajutată de lipsa noastră de insistență ca părinți, Sonia continua să producă saltul suzetei, de fiecare dată când aceasta îi era dată.

“Fiica mea nu se lasă păcălită!” mă gândesc cu mândrie, ceea ce se asortează perfect cu argumentele contra pe care le-am înregistrat și pe care le prefer.

Ca să încheiem fără drept de apel povestea suzetei, trecem prin următoarea întâmplare: în urma recomandării doctorului, trebuie să spălăm limba bebelușului cu apă și bicarbonat de sodiu pentru că limba are un aspect încărcat, alburiu, din cauza laptelui.

“Cum fac asta?” am întrebat nedumerită. “E simplu!” spune doctorul, “puneți pe o suzetă soluția de apa cu bicarbonat și dați-o bebelușului. Faceți asta de câteva ori.”

Sunt foarte încântată de acest sfat și îmi dau seama că soarta suzetei a fost pecetluită. Și nu mă înșel! Sonia nu este prea încântată de soluția de bicarbonat, pe care o asociază cu suzeta și de aici zborul suzetei este și mai înalt și viteza acesteia și mai mare.

 

 

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.
Cu drag,
Ana Lodroman

Leave a comment

Lasă un răspuns