Educația sexuală în școli ? Necesară pentru un părinte ca mine.

Educația sexuală în școli ? Necesară pentru un părinte ca mine.

Educatie sexuala finnal

Mai acum câteva seri, băiatul meu de 7 ani m-a întreabat fără ocolișuri:

– Mami, cum se fac copiii?

Întrucât era târziu, profit și îi spun:

– Sunt obosită acum, îți spun altă dată.

El nu se lasă, se încolăcește de gâtul meu și continuă:

– Dar eu vreau să știu!

– Nu pot să îți spun acum! O țin eu pe a mea.

– De ce? Sunt prea mic?

***

Fiică-mea m-a chestionat și ea, dar altfel:

– Cum ies copiii din burtică, mami?

– Îți explic altă dată pentru că acum nu am timp. Am răspuns eu sec și neinspirat.

***

Ce se întâmplă de fapt, după cum vă dați seama, este că oricât mi-aș formula în minte un discurs adecvat, oricât aș întoarce pe o parte și pe alta toate cuvintele și sensurile lor, adevărul gol-goluț este că îmi vine greu să abordez acest subiect cu copiii mei.

Asta pentru că sunt și eu, precum mulți alții crescuți pe tărâmuri mioritice, rodul și rezultatul unei societăți conservatoare și puritane.

Merită să analizez un pic copilăria mea. De aici cumva vine totul. Sexul era ceva rușinos, despre care mai bine nu vorbim, mai bine nici nu facem până la o anumită vârstă. Despre vârsta respectivă nu mi s-a spus niciodată nimic.

Despre cum se fac copiii am aflat de la alți copii, ceva mai informați ca mine și la vârsta respectivă nu prea mi-a venit să cred că chiar așa se fac. Eu tot credeam în berze, Moș Crăciun și Bau-Bau pe vremea aia.

Mai apoi, în aceeași societate conservatoare, când eram pe la liceu, mi s-a povestit că sexul este ceva cam nasol, oricum nu are sens să îl faci, e riscant, iar băieții vor în general să profite de tine. Băieții cred eu, erau la fel de rătăciți ca și mine.

Tot pe la liceu, îmi aduc aminte, în micul nostru oraș de provincie, bârfeam pe la colțuri cele două colege care chipurile își începuseră viața sexuală. Una dintre ele a părăsit școala pentru că a rămas însărcinată (nouă ni s-a comunicat că a făcut o operație de apendicită) și nu s-a mai întors la liceu niciodată.

Sexul era ceva vag, care plutea în aer, ca un pericol care putea lovi năprasnic. Și toate astea se întâmplau în timp ce hormonii adolescenței ne umpleau fețele de acnee și ne dădeau impulsuri primare cu care nu prea știam ce să facem.

Când am avut o lecție de așa zisă educație sexuală, cred că eram prin clasa a VIII-a, totul s-a petrecut într-o hăhăială totală.

Băieții au fost scoși din clasă, ca să ni se explice nouă fetelor cum stă treaba cu ciclul menstrual, iar băieților li s-a explicat separat nu știu exact ce.

Nu mai am alte amintiri în legătură cu această unică prelegere. Dar amuzamentul general și râsul pe înfundate îmi răsună și acum în urechi.

Cu părinții nu am vorbit despre asta, era oricum un subiect tabu.

Cum am învățat ce știu astăzi despre sex? Ca toată lumea din generația mea, văzând și făcând.

Mi-a luat mult să scot vălul conservator de pe această normalitate a vieții și mi-a luat și mai mult să situez comportamentul sexual ca ceva ce nu este rușinos, o expresie a sentimentelor și a vieții normale.

Ceea ce observ acum, când sunt o femeie trecută de 40 de ani este că deși am maturitatea și diplomația necesară, ceva mă împiedică să comunic cu copiii mei pe tema aceasta. Este probabil ultima ciudățenie pe care o mai duc cu mine din copilăria mea, într-o lume a muțeniei pe tema sexului.

Și oricât m-aș opinti, nu prea știu de unde să o apuc. Am cumpărat o carte pentru copii pe tema asta, care explică într-un mod haios toată tehnologia nașterii. Îmi tot fac curaj să mă înarmez cu ea și să mă prezint savant în fața copiilor mei și să le spun ceva de genul: „Gata, a venit timpul să rezolvăm misterul apariției copiilor pe planeta Terra!”

Nu am făcut asta încă, dar mai aștept un pic și o fac 😊 .

***

Și din cauza acestei bâjbâieli parentale, eu cred că trebuie să existe educație sexuală în școli. Asta pentru că școlile pot acționa neutru, studiat, adecvat, pedagogic, iar mesajul poate să fie ceva mai legitim pentru că vine de la educatori.

Școala poate să suplinească ezitarea parentală pe această temă sensibilă pentru noi toți cei născuți și crescuți într-o perioadă ceva mai conservatoare.

Dacă de toată explicația biologică s-ar ocupa școala, în mod coordonat aș putea face educația emoțională a copiilor mei. Aș putea să le explic legătura dintre comportamentul sexual și sentimente, dintre comportamentul sexual și responsabilitățile care decurg din ce fac doi oameni între ei. Partea asta mi s-ar potrivi mănușă.

De aceea eu sunt pentru educația sexuală în școli. Pentru un mesaj care să fie formulat corect și transmis la vârsta adecvată.

 

 

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.

Cu drag,
Ana Lodroman

Leave a comment

Lasă un răspuns