Am născut. Alăptez. Când și cum slăbesc?

Am născut. Alăptez. Când și cum slăbesc?

EPISOD SLABIT 2

În primele „100 de zile de nebunie maternă” (denumirea dată de psihologul englez Donald Winnicott primelor 3 luni de după naștere) toata atenția mea a fost concentrată asupra bebelușului. Cum crește în greutate? Cât căcuț face pe zi? Ce culoare are? A vomat sau a regurgitat? Cum știu sigur? E prea cald în cameră pentru ea? E prea frig afară?

În toată perioada asta m-am gândit vag la mine. Dar, după ce m-am liniștit cu hrana copilului, după ce am aflat care sunt nuanțele ce denotă sănătatea digestivă a fecalelor, după ce am reușit să definesc fenomenul de regurgitare și după ce am stabilit criterii de îmbrăcare în funcție de temperatură, am reușit să îmi acord câteva momente de introspecție și analiză estetică.

Dacă o femeie însărcinată are farmecul ei, o femeie lăuză nu mai are niciun farmec.

Abdomenul golit atârna flasc și obosit, formele corpului nu mai erau în armonie, iar singurele componente rotunde și ferme rămăseseră, grație alăptării, sânii, pe care îi percepeam ca pe două bidoane pline de lapte și pe care nu mai aveam nicio ezitare să îi scot oricând și câteodată chiar oriunde era nevoie pentru a asigura hrana bebelușului.

Senzualitatea lor trecuse pe plan secund și își îndeplineau acum rolul lor primordial – al mamiferelor care, conform definiției ce îmi vibrează în ureche încă din timpul școlii, nasc pui vii și îi hrănesc cu laptele lor.

Cicatricea cezarienei arăta însă mai bine decât mă așteptam. Doctorul meu, supranumit și “docteur haute couture” desenase o adevărată operă de artă pe abdomenul meu. Pielea era sudată perfect, iar linia operației era perfect simetrică. Sonia a ales să vina pe lume “par la grande porte”, cum s-a exprimat kinetoterapeuta de la spital și purtam acum pe pântec un tatuaj roz, simbol al maternității, de care, într-un mod greu de explicat, eram foarte mandră.

Reușisem în timpul sarcinii să îmi păstrez un program de sport regulat, ce îmi permitea să înot și să fac exerciții ușoare, dar acum corpul meu, se pare, nu mai păstra amintirea acelor momente. Luasem în greutate peste 20 de kilograme. Inacceptabil, știu…dar avusesem o foame de lup, animalică, pe toata perioada sarcinii (vezi Ai grijă la dietă! Aș mânca însă un kilogram de prăjituri…).

Imaginea femeii din oglindă mă chinuia. Unde eram eu, cea sprintenă și zveltă, proaspătă și radiantă? Femeia pe care o știam se dizolvase ca o pastilă efervescentă într-un pahar cu apă. Ceea ce vedeam acum era o femeie obosită, cu cearcăne adânci, cu o figură ternă și un corp care își căra cu greu kilogramele în plus, mișcându-se aproape tot timpul într-un perimetru fix, acela al casei.

Cine eram eu, femeia din oglindă? Ce urma pentru mine, pentru estetica mea, pentru respectul meu de sine?

Kilogramele nu voiau să mă părăsească, mă îndrăgiseră și se lipiseră inseparabil de corpul meu. Aveam senzația că sunt înfășurată în grăsime. De fapt, chiar eram! Aș fi vrut să le smulg de pe mine!

Nu am fost una dintre norocoasele care să slăbească prin alăptat. Chimia corpului meu nu făcea altceva decât să mai strângă rezerve și tendința era să cresc în greutate. Mă lămurisem între timp vizavi de ce aveam voie să mănânc în perioada de alăptare (vezi Ce mâncăm când alăptăm? ).

Dar cum aș fi putut să slăbesc, când trebuia să mănânc diversificat și consistent?

Am pus la cale un plan structurat și începând cu luna a patra după naștere m-am ținut de el cu seriozitate. Am slăbit într-un final, cam la 8-9 luni după venirea bebelușei pe lume, când am reușit sa ajung la greutatea de dinainte de sarcină.

Formula succesului în cazul meu a avut trei componente:

• porții îndestulătoare dar nu exagerate,
• sport de două ori pe săptămână (începând din a patra lună de după naștere),
• reluarea activității sau mai bine zis a alergăturii la job (începând din a șasea lună de după naștere, cu un program asortat de alăptare la prânz).

Grăsimea s-a topit, neutralizată de formula magică de mai sus.

Dar corpul meu nu mai este același. A rămas cu o îngroșare pe care aș numi-o maternă. De câte ori mă privesc în oglindă și oricât aș căuta nu am regăsit niciodată femeia cu trăsăturile și alura de dinainte de sarcină. Ceea ce văd acum este o femeie de vârstă medie, cu o ușoară oboseală așternută pe față și cu un aer ce denotă maturitate și echilibru.

***

S-a întâmplat, dacă lărgesc lentila și îmi privesc panoramic viața, că mi-am schimbat, în sinea mea, definiția frumuseții. Cred acum că frumusețea, la vârstă medie, nu emană din păstrarea cu orice preț a capitalului tinereții și a formelor senzuale. Ba dimpotrivă sunt de părere că o astfel de obsesie dezvoltată de-a lungul timpului duce la anacronisme fizice caraghioase, pe care le putem remarca în jurul nostru.

Am acceptat maternitatea și semnele pe care aceasta le-a înscris pe corpul meu. În plus, timpul își imprimă și el propria lui istorie pe pielea mea, cu fiecare an care se scurge.

Sunt acum o femeie matură, care a lăsat tinerețea în spate și care privește cu seninătate spre bătrânețe. Iar frumusețea la această vârstă vine din altă parte decât din estetica feței și a corpului, ea vine din liniștea unui surâs, din sinceritatea unui gest, din naturalețe și acceptare.

Nu mai vreau neapărat să fiu o femeie frumoasă, vreau să fiu o femeie care îmbătrânește frumos.

 

*****************

Începând de astăzi și până în data de 28 Octombrie 2018, 19h00 (ora Bruxelles) puteți participa la o tombola pentru a câștiga un  abonament la revista DOR:

2 abonamente gratuite la revista DOR pentru cititoarele blogului Etrangère Mère

0m 0s
Abonamentul include: • 4 numere DoR 2018 (1 an de povești spuse cu grijă), livrate gratuit la tine acasă / la birou; • Newsletterul DoR - o scrisoare săptămânală cu noutăți, recomandări de articole, podcasturi. Livrarea se face gratuit, prin curier. Tip abonament: 90.00 lei.   www.decatorevista.ro

This contest is no longer accepting entries.

 

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu. Comentariile sunt binevenite in zona Facebook de mai jos.
Cu drag,
Ana Lodroman

Ce mâncăm când alăptăm?

Ce mâncăm când alăptăm?

Alaptarea 3

În spital, după naștere, am observat că în meniu este cafea și am întrebat: “Am voie dacă alăptez?”. “Sigur, doamnă!” mi s-a răspuns. „Poate ar fi bine să evitați sucul de portocale pentru a proteja intestinele copilului.” a adăugat asistenta.

La acest început de listă s-au adăugat în curând alte alimente precum varza, fasolea, usturoiul, ceapa, fructele și legumele proaspete (după unele păreri). În plus, fidelii alimentației românești priveau cu scepticism brânza camembert din care mă înfruptam cu nesaț după luni de rețineri din cauza prietenului Toxo (vezi episodul O gazda buna pentru bebelusul meu)!

La un moment dat, în plină confuzie alimentară, nu știam dacă nu ar trebui să consum numai fân sau iarbă, sub pretextul că vaca, oaia și capra dau lapte bun pentru o lume întreagă, deci ar trebui să funcționeze și în cazul meu.

Explicațiile pe care le primeam erau legate fie de gustul pe care laptele ar putea să îl capete, fie de grija pentru intestinele noului născut.

Frământată de soarta laptelui meu m-am apucat să răsfoiesc cărți despre alăptare și să îmi completez informațiile de pe internet.

Ce am voie sa mănânc, când și cum?

Aflu că trebuie să cresc aportul de calorii cu 500 mai mult pe zi, să favorizez (fără a face o obsesie) lactatele, să mănânc diversificat, să beau cel puțin un litru jumătate de apa zilnic și să nu intru la cură de slăbire în timpul alăptării.

Nu sunt adepta numărării caloriilor, deci nu rețin neapărat prima “descoperire” decât sub aspectul că trebuie să mănânc ceva mai mult și mai consistent.

Dar care este lista alimentelor interzise?

Descopăr că, la fel ca în timpul sarcinii, trebuie sa evit alcoolul, tabacul și cafeaua în exces (vezi O gazda buna pentru bebelușul meu).

Pot însă să mănânc tot ceea ce era contraindicat pentru a-l evita pe amicul Toxo, deci dragele mele ouă ochiuri, brânzeturi cu mucegai, mezeluri crude-uscate, salate și fructe spălate sau mai puțin spălate, o să vă devorez!

Dr Lyonel Rossant (medic pediatru de notorietate în Franța) și soția sa, dr Jacqueline Rossant-Lumbroso în cartea lor „Bien nourrir son bébé de 0 à 3 ans” vorbesc despre „dictatura gustativă” impusă sugarilor și se întreabă retoric de ce credem noi adulții că un bebeluș nu ar putea aprecia gustul usturoiului din mâncare.

Oare nu trebuie pregătit acesta, încă din perioada suptului, pentru a aprecia bucătăria familiei?

Dintr-un studiu care compară listele de alimente interzise din Franța, Italia, Statele Unite și Noua Zeelandă în perioada alăptării înțeleg că recomandările sunt foarte diferite de la o țară la alta.

În Statele Unite, de exemplu, ciocolata este tradițional interzisă. În Noua Zeelandă varza și supa de roșii nu sunt recomandate. În Italia mama poate mânca roșiile proaspete sau gătite și i se mai recomandă alimentele albe: laptele, pastele, vinul alb… În Franța există reticență față de alimentele care dau un gust pronunțat laptelui, precum țelina, conopida, ceapa, usturoiul, prazul…

Există însă și o listă de condimente care ar stimula lactația, pe care se găsește curry, chimen și mărarul, care ar da un gust bun laptelui și ar stimula bebelușul să sugă mai cu spor. Acestea sunt privite ca alimente galactogene în India și Africa. În spațiul nostru, chimenul și anasonul sunt cap de listă în acest sens. Salvia reduce lactația și ar trebui evitată.

Geneviève Delaisi de Parseval (psiholog) și Suzanne Lallemand (antropolog) în studiul lor „L’Art d’accomoder les bébés. 100 ans de recettes françaises de puériculture” pun lucrurile într-o perspectiva istorică, și astfel aflăm că varza, ceapa și usturoiul au fost adăugate pe lista neagră în Europa în 1921, sparanghelul este interzis pe la 1939 și loboda în 1946.

***

Lecturile acestea m-au făcut să relativizez orice listă cu alimente interzise. Dacă informațiile diferă de la un spațiu cultural-geografic la altul, cum se poate stabili care este lista corectă? În fond, aceste practici și recomandări sunt mai mult cutumiare, țin de folclorul, de tradițiile din țările respective.

Concluzia mea a fost că femeia care alăptează poate mânca orice are poftă. Am reținut încă de la început că important este să mănânce diversificat, să se hidrateze și să nu țină diete.

Am decis să nu aplic „dictatura gustului” bebelușului meu.

Am ales însă să evit o perioadă citricele, chiar dacă citisem că organismul femeii are capacitatea să aleagă din alimentație nutrienții esențiali bebelușului, filtrând de asemenea și aciditatea alimentelor.

Am făcut această alegere emoțională pentru că episodul colicilor începuse să prindă în intensitate și am încercat să fac tot ce îmi era în putință pentru a-l alina pe bebe.

(Despre colici într-o postare viitoare.)

 

Pentru sprijin în alăptare recomand cu încredere Academia de Alaptare.

Citește mai mult

Alăptare – lista cu “strictul necesar”

Alăptare – lista cu “strictul necesar”

Întotdeauna mi-au plăcut listele scurte, care să conțină elementele de bază, la care să mai adaug din când în când și opțional câte ceva. Pentru mine eficiența înseamnă simplitate. Așa că adaug două liste scurte mai jos ❤:

Alăptat matern

• 2-3 sutiene speciale pentru alăptat
• tampoane pentru sâni
• sfârcuri de silicon
• cremă emolientă împotriva rănilor

Alăptat artificial

• 7 biberoane gradate
• 7 tetine
• perie lungă pentru curățat biberoanele
• un termos pentru a păstra apă caldă (preparare rapidă a biberonului, util mai ales în călătorii)
• accesorii pentru sterilizat (o simplă oală pentru fierbere/sterilizator special)

 

Citește mai mult

Avem o sincopă în alăptare. Continuăm? Reușim?

Avem o sincopă în alăptare. Continuăm? Reușim?

Alaptarea 2 calitate

Ajunse acasă, continuăm alăptatul (vezi episodul Alăptarea – prima lecție pe care o învățăm împreună), iar Sonia primește lapte la cerere și eu am impresia că totul merge bine. Când ea se trezea din somnul ei adânc de nou-născut, eu eram prezentă la datorie, cu sânul plin de lapte.

La ieșirea din spital mi s-a propus o întâlnire cu o asistentă specializată în alăptare. Mi s-a părut o ocazie bună pentru a discuta toate nelămuririle ce ar fi putut să apară în primele zile acasă și am făcut rapid o programare, respectiv la cinci zile după ieșirea din spital.

În timpul acestui „rendez-vous”, după o serie de întrebări din partea mea și o serie de răspunsuri din partea ei, Sonia a fost cântărită și am aflat că nu a crescut deloc în greutate de la ieșirea din spital. Am început să plâng, iar asistenta, o italiancă foarte amabilă și empatică a plâns și ea alături de mine. Max era cu noi, s-a ridicat rapid de pe scaun și a început să se plimbe impacientat prin cameră.

Mi-am făcut curaj și am început să analizăm împreună situația.

La cererea asistentei am făcut o demonstrație de alăptat. După câteva minute în care a privit cu atenție, mi-a spus:

– Bebelușul a dobândit tehnica. Știe să sugă.

Am discutat în detaliu, iar concluzia ei a fost să nu renunț, pentru că există condițiile pentru un alăptat cu rezultate bune. Întrucât am un bebeluș somnoros, care pare să aprecieze mai mult somnul decât mâncarea la vârsta lui, trebuie să mă asigur că suge cât și când trebuie.

M-a sfătuit să o alăptez la fiecare trei-patru ore și să o trezesc din somn pentru asta. Trebuie să am în 24 de ore cel puțin 7 reprize de alăptat și de fiecare dată trebuie să stea la sân cel puțin 20 de minute, dar nu mai mult de o jumătate de oră.

Dacă vrea să adoarmă, trebuie să o mângâi energic pe cap și să o trezesc pentru a termina etapa de supt.

Înainte de a începe o repriză de alăptare, am fost sfătuită să scurg câteva picături din sân pentru ca bebelușul să primească direct laptele și să nu piardă timpul trăgându-l de pe canale.

Ajunsă acasă fac un plan de atac: scriu de fiecare dată ora la care are loc fiecare repriză de alăptat și numărul de minute petrecute la sân. Țin aceasta evidență cu rigurozitate. Max cumpăra un cântar pentru a monitoriza evoluția bebelușului.

Am o nouă întâlnire cu asistenta după o săptămână și se confirmă că Sonia a luat foarte bine în greutate. Suntem pe calea cea bună! Primesc alte sfaturi, cum că ar trebui să beau ceaiuri pentru stimularea lactației, să iau vitamine și să mă asigur că mănânc diversificat.

Totul merge bine, dar mă izbesc des de o întrebare care îmi sună obsesiv în ureche: “Ai lapte suficient?”. Cum aș putea să știu? Se pare că există metoda cântăririi bebelușului înainte și după ce îl alăptezi, ca să vezi cât ia în greutate și să evaluezi astfel cât a băut. Fac asta o dată, cifra mi se pare mulțumitoare, mă fălesc cu ea în fața celor din jur, dar îmi promit că nu o să dezvolt din asta o obsesie și că o să las lucrurile să meargă de la sine.

Teoria spune că o dată lactația pornită, cel care va dicta corpului mamei de cât lapte este nevoie este chiar bebelușul. Pe măsură ce el suge și în funcție de cât suge, rezerva de lapte se va reface. Mama trebuie să mănânce diversificat, să bea multa apă și să ia vitamine. Respect toate regulile din manual și alimentația cu lapte matern merge ca la carte, cred eu. Și se dovedești a fi adevărat. Eu și Sonia reușim împreună sa menținem lactația.

Nu aș fi reușit în toata povestea asta dacă nu aveam sprijinul și încrederea lui Max, care nu a pus presiune pe mine și m-a susținut emoțional. Am simțit primele săptămâni de după naștere ca pe o grea încercare. Cred că acest debut este dificil pentru orice mamă. Nu îți cunoști bebelușul, nu știi cât de sănătos sau cât de fragil este. În același timp identitatea de mamă este în formare, iar asta aduce cu sine un sentiment oscilant de vină. Nu știi dacă faci bine ce faci. Într-o astfel de perioadă este esențial să ai în jur oameni care te susțin și îți dau încredere.

În timp ce scriam toate astea Sonia se rotunjea frumos, iar eu deveneam din ce în ce mai preocupată de ce trebuia să mănânc în perioada alăptării (Ce mâncăm când alăptăm?).

Citește mai mult

Alăptarea – prima lecție pe care o învățăm împreună

Alăptarea – prima lecție pe care o învățăm împreună

Alaptarea 1

Mi-am dorit mult să pot alăpta. Înainte să nasc citisem mult despre ce înseamnă debutul acestui proces și înțelesesem că nu sunt întotdeauna șanse de reușită.

Îmi notasem cam tot ce se întâmplă în primele zile critice ale alăptării: în primul rând apare colostrul, o substanță de consistența unei paste, care este ca un « caviar » pentru bebeluș. Cantitativ foarte puțin, acesta conține toți nutrienții de care copilul are nevoie. În plus, fiind o cantitate mică, nu invadează intestinele bebelușului. În primele zile de viață, acestea se curăță de hrana ingerată în uter eliminând-o sub forma unei păcuri lipicioase, numită meconiu.

Dacă trec trei zile și laptele nu apare, se creează un moment de tensiune, iar mama crede că nu va reuși. Sânii ei sunt tari, organismul primește semnalele, dar încă nu răspunde. Cel mic și-a exersat în mod repetat tehnica suptului, iar sfârcurile încep să crape. În aceste zile apar câțiva stropi, asemănători sucului de portocale – este prima formă de lapte uman, care, pe măsură ce trece timpul trece, se albește.

M-am dus la spital înarmată cu un arsenal care să mă ajute să ating obiectivul meu de a alăpta. O invenție utilă (auzisem eu de la câteva prietene) sunt sfârcurile de silicon. Mi-am luat vreo trei perechi diferite, ca să fiu sigură că nu va fi o problema să le identific pe cele care au forma adecvată. În final nu am folosit niciuna dintre ele. în cazul meu, foarte util pentru a preveni și vindeca crăpăturile dureroase s-a dovedit a fi un balsam de buze. L-am folosit la recomandarea unei asistente din spital. Pielea s-a vindecat rapid de la un supt la altul.

Nu cred că aș fi reușit să îmi ating obiectivul fără sprijinul personalului medical din spital.

După trei zile, Sonia pierduse mai mult de 10% din greutatea corpului, aceasta fiind limita acceptată pentru nou-născuți. În acest moment bebelușul a primit 30 de mililitri de lapte artificial dintr-o ceșcuță de plastic, care arăta asemenea unui capac de biberon. Asistenta i-a dat să bea cu o dexteritate de invidiat, iar Sonia a savurat adormită picăturile de lapte.

Penelope Leach („Your Baby and Child”), autoarea mea preferata în perioada aceasta, consideră că pentru un alăptat de durată bebelușul nu trebuie să primească lapte din biberon în primele două luni de viață. El trebuie să deprindă și să stăpânească o singură tehnică de supt. Acesta a fost motivul pentru care s-a folosit acel mic capac de plastic în cazul Soniei. Unele companii pretind că au inventat biberonul care imită sânul, dar acestea sunt numai texte comerciale, ce trebuie neglijate de mămicile care își doresc să alăpteze.

Pentru a stimula lactația, bebelușul mi-a fost pus la sân încă din momentul nașterii (prin cezariană). Ulterior la fiecare patru-cinci ore l-am pus la piept pentru o nouă repriză de supt.

***

Sunt în ziua a IV-a și nu am “furia laptelui”! Asistentele mă asigură că nu este nicio problemă, după cezariană lactația se pornește mai greu.

Fac însă cunoștință cu pompa de lapte. Ce invenție!

Îmi este adusă la pat și mi se spune că poate ajuta la apariția laptelui mult așteptat prin stimularea sânului. Cu ceva teamă și sfială îmi fixez pompa pe sân și pornesc motorașul. Prin minte îmi trec ferme de diverse animale care dau lapte și mă amuz de imaginea lor, a mea și de condiția mamiferelor în general.

Pe măsură ce pompez apar câțiva stropi rătăciți de culoare portocalie. Deși mă instruisem în avans întreb cu uimire:

– Ce e asta?

– Laptele! Continuați, sunteți pe calea cea bună! mă încurajează o asistentă aflată în salon.

Reușesc sa strâng o cantitate mică (din punctul meu de vedere), care este păstrată pentru a-i fi dată puiului meu.

În ziua a V-a laptele se pornești și Sonia începe să mănânce cum trebuie! Sau cel puțin așa credeam eu…

(Episodul 2 – „Sincopă în alăptare. Renunțăm? Continuăm?”)

 

 

Pentru sprijin în alăptare recomand cu încredere Academia de Alaptare.

Citește mai mult