Bebe a venit pe lume. Oare am cumpărat tot ce ne trebuie?

Bebe a venit pe lume. Oare am cumpărat tot ce ne trebuie?

Am încercat să pun într-o listă „strictul necesar”. Nu-i ușor, tentațiile sunt mari și dorința de a-i oferi bebelușului tot ce e mai bun pe lume este deja confortabil instalată. Pentru mine lista de mai jos a fost piatra de temelie. Am adăugat multe altele ulterior ;).

Citește mai mult

Ne pregătim de naștere. Ce punem în bagajul pentru spital?

Ne pregătim de naștere. Ce punem în bagajul pentru spital?

Pentru bebe

 4-6 body-uri parte peste parte,
 2-3 costumașe tip cosmonaut,
 2-3 costumașe tip ștrampel,
 2-3 căciulițe,
 2-3 perechi de șosetuțe,
 păturică,
 hăinuțe călduroase pentru externare (dacă are loc în sezonul rece).

Citește mai mult

Naștere vaginală sau cezariană?

Naștere vaginală sau cezariană?

Nasterea Anei

Mă aflu într-o situație rară pentru o gravidă în Belgia, dar obișnuită pentru o femeie în România. Pot alege dacă vreau să nasc normal sau prin cezariană.

Multe prietene din România mă întrebaseră până atunci, cu aceiași lejeritate cu care m-ar fi întrebat ce parfum prefer, cum doresc să nasc. Experiențele vizavi de naștere sunt diferite în cele două țări, ceea ce duce la mentalități diferite.

În Belgia, o femeie care prezintă toate condițiile pentru o naștere normală va fi îndrumată de medic să nască natural. Doctorii merg pe aceasta linie în orice spital ai merge, de stat sau privat.

În România, alegerea rămâne aparent de partea pacientei, cu o puternică recomandare pentru o naștere prin cezariană din partea doctorului.

O consecință directă a acestor abordări diferite este că, în România, medicii ginecologi sunt ultra-specializați în cezariene și au mai puțin practica nașterilor vaginale, iar în Belgia situația este exact invers. În plus, sistemele medicale sunt în așa fel organizate încât un doctor ginecolog din România preferă să își programeze agenda în jurul unor cezariene cu date fixe, decât sa doarmă cu telefonul mobil pe noptieră, ce poate suna oricând pentru că una dintre paciente a intrat în travaliu.

În Belgia se aplică încrederea în sistem și nu în persoană. Medicul care urmărește sarcina nu garantează că va fi alături de pacientă la naștere. Acest lucru se întâmplă daca este programat să lucreze în ziua sau noaptea în care se declanșează travaliul. Daca nu este la spital, un alt medic va prelua cazul. Pacienta trebuie sa înțeleagă că nivelul de pregătire al doctorilor și dotarea spitalului sunt la standarde care să îi asigure asistența medicală de care are nevoie.

În plus, nu este deloc neglijabilă prezența moașelor, numite sugestiv “les sages-femmes”, o echipă de asistente bine instruite, care supraveghează pacienta de la internare până când aceasta începe faza de expulzie. Doctorul este prezent numai în momentul apariției fătului. Practic acest detașament de asistente este cel care asigură buna desfășurare a travaliului. În plus, alături de ele se afla adesea și kinetoterapeuta pentru a-i aminti pacientei de lecțiile învățate mai devreme.

Întrucât în cazul meu copilul din burtica era cu capul în sus (vezi postarea „Bebelușul nu s-a întors. Ce facem?”) doctorul m-a informat că am de ales între o naștere cu riscuri crescute și o cezariană. Am ales varianta a doua, deși toată sarcina am fost o mare susținătoare a nașterii vaginale. Teama de probleme suplimentare m-a făcut să aleg opțiunea ce nu îmi părea neapărat atrăgătoare.

***

Operația de cezariană are o lungă istorie pe care încep să o descopăr pas cu pas. S-a practicat se pare încă din Antichitate, și se povestește despre ea în folclorul egiptean, grec, roman, hindus și chinez. Intervenția avea loc numai în cazul în care mama era pe moarte sau chiar murise, iar scopul era fie să se încerce salvarea bebelușului, fie să se separe ritualic corpul mamei de cel al copilului, pentru ca cei doi să fie îngropați separat.

Se spune că numele de cezariană vine de la Iulius Cezar, care s-a născut astfel, dar este puțin probabil să fie adevărat. Există dovezi care arată ca mama lui a trăit pana când acesta a ajuns la maturitate. Femeile nu supraviețuiau niciodată unei cezariene în acea epocă.

De-a lungul timpului s-a încercat însă salvarea mamelor care treceau printr-o astfel de intervenție. Prima consemnare documentară datează de la 1500, când Jacob Nufer, un măcelar din Elvetia și-a operat soția după un îndelung travaliu. Atât mama cât și copilul au supraviețuit operației. Cezariana ajunge să fie o procedură standard, efectuată în spitalele din Europa și Statele Unite abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

Între timp s-au înregistrat metode și tratamente diferite, despre care se povestește în diverse părți ale lumii. În 1879, un călător britanic, R. W. Felking, a fost martorul unei cezariene în Uganda. Vraciul a folosit vin de banane atât pentru a „anestezia” femeia cât și pentru a-și curăța mâinile și abdomenul ce urma să fie operat. Pentru a reduce hemoragia a cauterizat locul tăiat, a legat abdomenul cu ace de fier și a aplicat peste rană o pastă preparată din rădăcini. Pacienta a supraviețuit și s-a recuperat ușor.

Citind despre toate cele de mai sus, îmi vine să strig precum personajul lui Voltaire, Candid: „Totul e spre bine în cea mai bună dintre lumile posibile!”. În secolul nostru, trăim luxul de a avea inclusiv cezariana electivă, programată, elegantă, cu o cicatrice subțire pe linia bikinilor.

***

Abia așteptam să o văd pe cea mică! Copilul fantasmat era pentru mine o sinteză a trăsăturilor mele și ale soțului meu, în imaginarul meu, o fetiță brunetă cu ochi închiși la culoare, sprâncenele bine conturate și un năsuc drăguț. Am citit că atunci când apar pe lume copiii seamănă în prima zi cu tații lor, iar astfel tații nu se îndoiesc de paternitatea copilului. Ei bine, când a apărut pe lume Sonia, am remarcat amândoi că semăna cu mama lui Max. Povestea paternității se aplica, dar într-un mod diferit.

Sonia era departe de a fi copilul fantasmat. Era blonduță, cu ochi gri, de bebeluș, fața afânată de lichidul în care își petrecuse existența pâsna atunci, iar sprâncenele erau conturate, în măsura în care sprâncenele deschise la culoare pot crea un contur. Năsucul era cel imaginat!

Dacă până atunci Sonia fusese dependentă de mine pentru dezvoltarea ei, nașterea a echilibrat lucrurile, iar dependența mea de copil a început ușor, ușor să se dezvolte. Pentru a fi mamă, este nevoie de un copil, iar când acesta apare, maternitatea devine o constantă a existentei femeii.

Nașterea a marcat începutul simbiozei.

 

Citește mai mult