Avem nevoie de un kit de supraviețuire pentru femei! Și mai avem nevoie ca instituțiile să își vadă de treaba lor, pe care să o facă bine!

Avem nevoie de un kit de supraviețuire pentru femei! Și mai avem nevoie ca instituțiile să își vadă de treaba lor, pe care să o facă bine!

Ilustratie Alexandra

Eu locuiesc în Belgia, unde atunci când un individ suspect dă târcoale școlii, școala ne trimite o atenționare scrisă, pentru a fi vigilenți ca părinți. Am primit o astfel de scrisoare acum doi ani. Este drept că vorbim aici despre societatea belgiană, care a fost zguduită în profunzime de cazul Dutroux acum 23 de ani.

Eu cred că cei doi psihopați (Dutroux si Dincă) sunt comparabili, nu știu dacă societățile în care au apărut manifestă o forță comparabilă care să le ajute să evolueze, să repare și să salveze pe viitor.

Am înteles dintr-o declarație politică azi, a cuiva care a condus întregul sistem școlar în România (și asta nu doar pentru un mandat) că de vină de fapt sunt părinții fetei. Nu au învățat-o ce trebuia să știe! Să nu meargă cu ia-mă nene!

Țin să spun că în orașele și comunele din jurul  Buxelles-ului, tinerii merg adesea cu      ia-mă nene. Și asta chiar dacă există destule trenuri spre capitală, și chiar dacă există o cursă locală gratuită care are un orar generos. Tinerii fac asta pentru că ei nu au răbdare. Se grăbesc și nu poți să-i acuzi. Până la urmă toți ne grăbim, epuizați și veșnic pe fugă să ajungem seara cât mai repede acasă.

Personal iau adesea copiii ăștia și îi duc pe unde au nevoie, recunosc și pentru că îmi e teamă să nu încapă pe mâna vreunui nebun…

Ceea ce auzim astăzi din vârful piramidei educației naționale este: „Părinții sunt de vină!”. Nu direct, dar asta e ideea. Dacă se pleacă instituțional de la premisa asta, în România nu mai este nicio șansă…

Societatea românească  trece prin traume colective. Parcă numai prin traume. Tinerii din Colectiv, acum Alexandra și Luiza. Parcă ar fi nevoie de jertfa asta de trupuri tinere ca să înaintăm ca societate…

Sper să nu fie în zadar!

Am făcut o listă cu reguli de siguranță pe care le-am învățat de-a lungul vieții și pe care vreau să le transmit fetei mele (atașată mai jos). Mi-am făcut jobul de părinte și de blogger pe teme de parentaj.

Doamna A, dumneavoastră v-ați făcut temele?

Da, toți ne-am gândit că ar fi fost altfel dacă Alexandra și Luiza i-ar fi făcut o evaluare facială psihopatului și ceva în interior le-ar fi spus:  „Nu ești în siguranță! Nu urca! E periculos! Spune mulțumesc si închide ușa! Rămâi afară! O să mai vină cineva să te ia cu mașina, poate chiar o femeie!”

Totul ar fi arătat acum altfel!

Dar nu a fost așa. Alexandra și Luiza au avut ghinion. Și neșansa lor a continuat atunci când instituțiile statului s-au împiedicat în mentalități, incompetență și prostie și nu au reușit să le salveze.

Și eu m-am abătut de la reguli (și veți vedea în lista de mai jos). Până acum am avut noroc… Dar tot timpul am îndrăznit să sper că dacă ceva mi se va întâmpla, mai ales într-o țară UE, organizațional-instituțional mi se va sări în ajutor. M-am înșelat…

***

KIT DE SUPRAVIEȚUIRE PENTRU FATA MEA

 

Pentru fata mea la adolescență:

(sau ce am învățat ca femeie din experiență)

  • Nu mergi niciodată singură noaptea pe stradă. Dacă nu ai de ales, rămâi pe cât posibil pe străzi luminate.
  • Dacă simți că te urmărește cineva, rămâi în locuri publice.
  • Când te urci într-un taxi sau mergi cu ia-mă nene fă-i o evaluare facială șoferului înainte să urci. Folosește-ți intuiția! De multe ori funcționează al naibii de bine!
  • Urcă mereu în spate. Niciodată pe locul din dreapta al mașinii.

Din experiență spun că e o regulă bună: nu are cum să pună mâna pe tine, poți să ieși rapid din mașină în caz de ceva.

  • Dacă cineva se ia de tine pe stradă, nu intra în vorbă cu el. Treci mai departe. Nu e vorba de feminism aici. E vorba de supraviețuire. Trebuie să nu intri în conflict.

Hm! Recunosc, aici mai spun câte una dacă mai e lume pe stradă…

  • Dacă ești într-un tren și te găsești într-un compartiment gol, pleci de acolo și cauți un compartiment mai populat.
  • Nu intra cu un străin într-o clădire, cameră, spațiu închis oricât ar insista și orice ar spune.

Ce îi învăț pe copiii mei, pentru că îmi e teamă de pedofili

  • Nimeni nu are voie sa îi atingă în zonele intime.

Dacă cineva o face, trebuie sa îmi spună mie.

  • Să nu plece cu cineva necunoscut, nici dacă le oferă bomboane.
  • Dacă spun “mama sau tata sau bunica a zis…” – să întrebe care este codul și avem o parolă.

Pentru fata mea când va fi la job pentru a evita hărțuirea sexuală

(sau ce fac eu la serviciu)

  • Întotdeauna ușa șefului rămâne deschisa când intru în birou sau când el intră în biroul meu.

Spațiul în care lucrez se schimbă după metoo și încep să apară birouri de sticlă.

Pentru fata mea când va vrea sa meargă la demonstrații:

(sau ce am învățat când am luat gaze pe 10 august)

  • Că e bine sa îmi țin cât mai mult respirația.
  • Că pot ține un material textil la nas, ajută.
  • Că trebuie să fug spre zone deschise.

Nu cum am intrat pe o străduță mică și împreună cu alți disperați ca mine, de frică și gazați fiind am dărâmat un gard….

Pentru fata mea când va merge prin baruri și discoteci:

(sau ce am învățat în urma tragediei din Colectiv)

  • Când ești într-un spațiu închis, gândește-te conștient unde este cea mai apropiată ieșire.
  • De la prima scânteie, daca nu te pricepi să stingi tu focul, cel mai bine e să ieși.
  • Dacă focul se întețește, tine-ți respirația. O soluție este să avansezi pe genunchi, gazele toxice rămân sus.

Pentru fata mea dacă va merge în zone declarate periculoase

(sau ce am învățat în misiunile mele prin zone de conflict)

  • Dacă există o oră de consemn, trebuie respectată.
  • Daca asiști la o încăierare cu arme, pleci, nu caști gura, nu ești curios!
  • Mi s-a întâmplat în Teritoriile Palestiniene să îi văd pe unii luându-se la ceartă și în minutul 2 scoțând pistoalele. Am părăsit zona imediat. Fusesem instruiți să facem asta, ca să nu devenim victime colaterale.
  • Dacă ai un traseu de făcut, nu o iei pe scurtături, ci pe drumul indicat de agentul de securitate. Știe el ce știe!

M-am abătut de al aceasta regulă în Lagos, Nigeria… Nu a fost bine! Am dat peste un cartier în care nu puteam să ridicam capul de ce puteam să vedem în jur. Aveam cu noi un om cu armă. Dar nu ne simțeam în siguranță…

  • Daca ți se anulează zborul intern și ți se propune o altă linie aeriana, interesează-te să nu fie pe lista neagră.

Am făcut asta în Nigeria, am verificat compania și am luat alt zbor.

Am zburat cu avioane vechi în Congo (R.D. Congo), aici am riscat, dar nu aveam de ales…

Pentru fata mea când e risc de atac terorist

(sau ce am învățat după atacurile de la Bruxelles – locuim în Belgia)

Nu ai prea multe de făcut în fața unor astfel de atacuri…

Poți poate doar când iei trenul sau metroul să te urci din precauție în ultimul vagon.

Ce vreau să mai învăț?

Vreau să mai învăț cum să folosesc tehnologia actuală. Aplicații pe smartphone conectate la 112, urmărire GPS șamd.

***

Avem nevoie ca femei de un kit de supraviețuire. Mai avem doar să îl scriem negru pe alb. Îi invit cu mult drag pe părinți să contribuie. Pe șefii/șefele de instituții publice îi/le invit să își facă treaba!

 

***

 

Vă mulțumesc pentru vizita pe blogul Etrangère Mère. Dacă v-a plăcut acest articol vă invit să dați un like mai jos. Dacă doriți să urmăriți postările mele, introduceți adresa dumneavoastră de mail aici, cu mențiunea „abonare” la comentariu.

Cu drag,
Ana Lodroman

Leave a comment

Lasă un răspuns